Fișă de articol.

Image Alt

The royal house, supporter of the national spirit in Art / Casa Regalǎ, susţinǎtoarea spiritului naţional în artǎ

Autori
Limba de redactare engleză
Descriptori
Excerpt În decembrie 2005 ne-a părăsit unul din cei mai agreabili şi preţioşi colaboratori ai Muzeului Naţional de Istorie a României, sfătuitor şi furnizor de date şi relaţii mai ales din domeniul vieţii şi istoriei familiei regale a României, cunoscutul şi avizatul critic şi istoric de artă Radu Ionescu (1930-2005). Domnia sa îşi anunţase participarea la simpozionul organizat în cadrul Muzeului Naţional pe 8 noiembrie 2005 pe tema „Familia regală în cultura românească”, cu intervenţia Casa regală, susţinătoarea spiritului naţional în artă. Starea sănătăţii sale neîngăduindu-i să fie prezent la manifestarea menţionată, ne-a trimis, spre a fi prezentat participanţilor la simpozion, textul intervenţiei cu titlul de mai sus. Din păcate timpul n-a mai avut răbdare pentru a-i îngădui să pregătească, personal, pentru tipar, materialul căruia să-i aducă, după caz, corecturile sau adăugirile de care ar fi avut nevoie. Am socotit că este o datorie de onoare să îl publicăm în „Muzeul Naţional”, vol. XVIII, aşa cum l-a conceput autorul, completându-l, acolo unde s-a simţit nevoia, cu succinte note de subsol (de pregătirea pentru tipar a articolului s-a ocupat doamna Maria-Magdalena Ioniţă, cercetător principal I, la Muzeul Naţional de Istorie a României). Autorul face o pertinentă trecere în revistă a meritelor pe care le-a avut fiecare dintre membri familiei regale în varii domenii ale artei, fie că este vorba de arhitectură, literatură, artă plastică şi decorativă sau păstrarea, conservarea şi perpetuarea tradiţiilor artei populare, naţionale a românilor. Bineînţeles că începutul îl face marcând rolul întemeietorului dinastiei, Principele, apoi Regele Carol I, care, după venirea pe tronul României şi dorind, după propria-i declaraţie să se identifice cu poporul ale cărui destine îi fuseseră încredinţate a înţeles că „punând în lumină cultura trecutului, putea visa lucid la viitor”. Pe această linie se înscriu eforturile şi iniţiativele sale de a restaura sau chiar de a reconstrui, monumente istorice, mai ales religioase, precum biserica mănăstirii Curtea de Argeş, Biserica Trei Ierarhi, Biserica Sf. Dumitru, Episcopia Târgoviştei, Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, uneori folosind în acest scop bani din caseta personală, cum se întâmplă în cazul Bisericii Antim din Bucureşti. În ceea ce priveşte arhitectura laică, pe lângă aducerea unor arhitecţi francezi, germani, italien sau elveţieni care au proiectat clădiri ce definesc şi astăzi Bucureştii, ca şi alte localităţi din ţară – Craiova, Iaşi, Constanţa – , a încurajat arhitecţii români din şcoala lui Ion Mincu, promotori ai stilului neoromânesc. Carol I a fost iniţiatorul monumentalei lucrări Etymologicum Magnum Romaniae încredinţată lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi apărută sub egida Academiei Române de a cărei înfiinţare s-a preocupat, de asemenea. Nu este neglijată nici contribuţia lui Carol I în promovarea stilului tradiţional, popular, în artă, lucru evident în mod special pe Domeniile Coroanei prin înfiinţarea unor ateliere de ţesătorie, de ceramică, sculptură în lemn, echipe de teatru şi dansuri folclorice, încurajarea construirii unor locuinţe la sate, în stil tradiţional. Nu sunt uitate alte două mari realizări culturale ale lui „Carol der Weise” (Carol cel Înţelept – n.n.), anume Fundaţia Universitară Carol I şi proiectarea şi începerea construirii Muzeului de Artă Naţională (astăzi Muzeul Ţăranului Român- n.n.). Contribuţia Reginei Elisabeta la încurajarea artei naţionale româneşti şi protejarea oamenilor români de cultură, fie că este vorba de scriitori, muzicieni sau pictori, nu s-a situat mai prejos decât cea a soţului ei. Pe rând George Enescu, Elena Văcărescu, Th. Aman, Nicolae Grigorescu, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu şi mulţi alţii s-au bucurat de protecţia şi sprijinul ei. Ea însăşi autoare de poezie şi proză sub pseudonimul literar Carmen Sylva, a făcut numeroase traduceri în limba germană din Vasile Alecsandri, George Coşbuc şi Mihai Eminescu. A încurajat arta populară tradiţională românească instituind la curte şi, prin imitaţie, şi în înalta societate de la noi, moda purtării costumului popular femeiesc, iar pentru încurajarea industriei casnice a înfiinţat Societatea „Furnica”, aşa cum, pentru promovarea muzicii corale şi folclorului autentic a patronat înfiinţarea corului „Carmen”. Epoca domniei Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria a fost epoca deschiderii culturii româneşti către Occident, mai ales datorită acesteia din urmă. Regelui Ferdinand, spirit cultivat, enciclopedic şi luminat i se datorează înfiinţarea Fundaţiilor Culturale Ferdinand, a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Universităţii Daciei Superioare şi a Filarmonicii din Bucureşti, dar şi finanţarea din caseta personală a unor proiecte ale Academiei Române. În cea ce o priveşte pe Regina Maria autorul insistă asupra înclinaţiilor sale artistice în domeniul literaturii, a artei plastice, mai ales a picturii, dar şi în arta decorativă, ea fiind adepta curentului Art Nouveau şi dovedindu-se o bună creatoare de mobilă, dar şi o excelentă decoratoare. Regele Carol al II-lea a fost numit, pe bună dreptate, Voievodul Culturii, de numele lui fiind legate existenţa Fundaţiei Culturale Principele Carol, a Uniunii Fundaţiilor Culturale Regale, organizarea şi inaugurarea Muzeului Satului, iniţierea Lunii Bucureştilor, dar şi apariţia unei noi traduceri a Bibliei şi a unei bune părţi din Enciclopedia României. Ultimul volum al acesteia a apărut în timpul scurtei şi încercatei domnii a Regelui Mihai I şi tot atunci, la Fundaţia Culturală Regală Regele Mihai I apărea monumentala lucrare a lui George Călinescu, Istoria Literaturii Române.
Paginaţia 181-189
Descarcă fişierul
Titlul volumului de apariție
  • Muzeul Naţional; XVIII; anul 2006