Fișă de articol.

Image Alt

Les rapports feudo-vasaliques et les alliances militaires dans l'empire des Asenides /1185-1207) / Natura raporturilor feudalo-vasalice şi alianţele militare în Ţaratul Asăneştilor (1185-1207)

Autori
Limba de redactare franceză
Descriptori
Excerpt Între Dunăre şi Balcani, şi cu deosebire în munţii Haemus convieţuiau alături de bulgari, numeroşi vlahi, urmaşi ai populaţiei romanizate din fosta provincie Moesia care la sfârşitul secolului al XII-lea, sub conducerea fraţilor Theodor (Petru) şi Asan, au pus bazele unui viitor stat, cunoscut sub titulatura de Ţaratul Asăneştilor. A fost, poate, prima şi ultima încercare a românilor de la sud de Dunăre de a se organiza într-un cadru statal propriu. Ţaratul vlaho-bulgar al Asăneştilor a jucat un rol de prim rang pe scena politică sud-dunăreană la sfârşitul secolului al XII-lea şi prima parte a secolului al XIII-lea. Când întreaga putere a Ţaratului vlaho-bulgar este preluată de Ioniţă Kaloioannes, acesta şi-a arogat misiunea de a continua şi desăvârşi opera iniţiată de precursorii săi, Petru şi Asan, achitându-se în chip exemplar de sarcina asumată. În prima parte a domniei a reuşit să-şi consolideze poziţia pe plan intern, supunându-şi stăpânirii sale pe acei boieri care manifestau tendinţe centrifuge, erijindu-se în veritabili potentaţi locali, astfel, reuşeşte să-i atragă de partea sa, tot mai mult pe cumani, pe Chrysos şi Ivancu şi să dea puternice lovituri Bizanţului. Campania din 1201, contra Bizanţului, purtată în Rodopi şi pe ţărmul Mării Negre, soldată cu victorii de impact, îi dă dreptul să impună Constantinopolului pacea mult dorită, iar răgazul câştigat îl foloseşte în scopul consolidării Ţaratului sub raport politico-juridic extern. Corespondenţa suveranului din Târnovo cu papa Inocenţiu al III-lea, din care reiese explicit originea latină a vlahilor şi a dinastiei lor, are drept consecinţă obţinerea din partea papei a recunoaşterii independenţei statului, iar pentru sine titlul de rege, deşi el pretindea pe cel de împărat (ţar), numindu-se ca atare imperator omnium Bulgarorm et Blachorum. Pe plan ecclesiastic Biserica vlaho-bulgară a intrat sub influenţa Sfântului Scaun, Vasile I fiind investit de cardinalul Leon, al Basilici Sfintei Cruci, cu demnitatea de arhiepiscop primat, cu toate că s-au făcut demersuri în sensul ridicării acestuia la rangul de patriarh. Pretenţiile maximale ale lui Ioniţă Kaloioannes, respectiv utilizarea fară restricţii a binomului împărat-patriarh este în acord cu ideologia Primului Ţarat bulgar, referitor la cucerirea Constantinopolului – drept care şi-a întărit oastea, lărgindu-şi graniţele statului de la Dunăre până pe cursul superior al Maritzei, de la Marea Neagră către râul Vardar, în Macedonia. În Ţaratul Asăneştilor ierarhia medievală era structurată pe baza statutului juridic al nobilimii medievale. În rândul acestei categorii s-a format un sistem de relaţii clientelar ce oglindea la nivel organizatoric o ierarhie ce se diferenţia în funcţie de avere, de stare social-juridică şi de funcţii. Vârful piramidei medievale era ocupat de suveranul statului, împărat, ţar, fiind stăpânul întregului pământ şi senior suprem, iar ceilalţi boieri, situaţi pe diferite trepte ale ierarhiei nobiliare, erau obligaţi să-i fie credincioşi. Boierii erau împărţiţi în două clase, marea şi mica nobilime, cea de-a doua corespunzând clasei cavalerilor din Occident. Antagonismele din interiorul celor două clase se adânceau odată cu trecerea timpului. Ţarii îşi alegeau demnitarii din rândurile boierilor, numărul acestora crescând considerabil pe măsura ce diferite grupuri eterogene şi alogene aderau la statutul de boier, cel mai bun exemplu este alăturarea unor nobili cumani la clasa boiereasca, aceştia fiind membrii ai Consiliului ţarului şi participau la dieta convocată de acesta. Realitatea contemporană era diferită în funcţie de conjunctură şi mai ales tributară unei mentalităţii anacronice, protobulgară, de aici derivând o seamă de particularităţi de natură complexă, menite să releve o tipologie în care se îmbină elemente turanice, slave, romanice, reunite într-un fundament bizantin; boierii depindeau de hani, cnezi sau ţari, uneori numai cu numele, de unde caracterul relativ al relaţiilor de vasalitate.
În cazul nostru, contractul vasalic era redus, în principal, la un numitor comun, respectiv alianţa militară ce conferea părţii obediente obligaţii limitate în principal la prestarea îndatoririlor militare, sporind în acest fel drepturile prestatorului la autonomie locală. În studiile de caz prezentate mai sus, unde boierii locali stăpâneau cu titlul de apanaj teritorii întinse, reţine atenţia unele aspecte importante în definirea raporturilor de vasalitate din cadrul statalităţii Asăneştilor. Condiţia esenţială pentru un suveran sau un stat să-şi impună autoritatea într-un context anume depindea de statutul politico-juridic internaţional. Ţaratul Asăneştilor, cu precădere în vremea lui Ioniţă Kaloioannes, avea toate atuurile să se erijeze într-un hegemon balcanic, ceea ce i-a permis totodată să ducă o politică standard în raporturile sale cu potenţialii aliaţi. Relaţiile lui Ioniţă Kaloioannes cu Chrysos şi Ivancu au fost înlesnite şi de apartenenţa lor comună la aceeaşi etnie, de origine romanică, cum şi de imperativul nealeatoriu, ce ţinea de o situaţie concretă, respectiv stabilitatea şi siguranţa ce o conferea unor boieri expuşi primejdiei Bizanţului alianţa cu puternicul ţar vlaho-bulgar. Un alt element definitoriu îl reprezintă strategia pe termen lung a ţarului Ioniţă Kaloioannes ce viza iminenta ofensivă contra Constantinopolului, anunţată de o seamă de cuceririi anterioare, în dauna bizantinilor, precum şi în detrimentul noului Imperiu Latin de Constantinopol; astfel, cele două apanaje de pe cursul Vardarului şi din bazinul superior al Maritzei reprezentau pentru Ţaratul Asăneştilor bune oportunităţi strategico-ofensive, avanposturi excelente, aşa cum aveau să şi fie dealtfel. În fine, caracterul de alianţă militară bazat pe un serios suport de obedienţă, termenul reflectă veridic realitatea, este demonstrat de natura fenomenului în sine, cu vaste implicării mai cu seamă din partea supusului.
Paginaţia 15-32
Descarcă fişierul
Titlul volumului de apariție
  • Muzeul Naţional; XVIII; anul 2006